Ce este anxietatea?
Pentru înțelegerea conceptului de „anxietate” să facem întâi apel la definiția din DEX: (anxietatea este) „o stare de neliniște, de așteptare încordată, însoțită de palpitații, jenă în respirație etc., întâlnită în unele boli de nervi.”
Definiția din DEX pune accentul pe o anumită stare de așteptare neplăcută, care produce discomfort și e însoțită de neliniște d.p.d.e. emoțional și de unele simptome fizice – palpitații, dificultatea de a respira sau lipsă de aer.
Dacă consultăm DSM V – adică Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale – unul dintre principalele ghiduri folosite în diagnosticarea tulburărilor mintale, acesta ne spune că anxietatea, sau mai corect, tulburările anxioase „cuprind acele tulburări care au în comun frica excesivă și anxietatea, precum și perturbările de comportament asociate.” DSM V face diferența între frică excesivă și anxietate. Frica o definește drept „răspunsul emoțional la un pericol iminent real sau presupus”, iar anxietatea o definește ca „anticipare a unui pericol”.
Pentru a simplifica definițiile din DSM V și pentru a vă da seama dacă suferiți sau nu de anxietate, gândiți-vă că aceasta se simte ca o stare de frică constantă, puternică și ca și cum ceva rău urmează să se întâmple – pe care puteți sau nu să-l identificați și să-l numiți.
Nu existența fricii – ca emoție sau anticiparea pericolelor sunt problematice în sine. Avem nevoie de frică pentru a ne da seama de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, pentru a evalua corect situațiile și a ne pune în acord cu ele. Gândiți-vă numai la situația în care stând în mijlocul unei intersecții pline de mașini, nu am simți frică – ceea ce înseamnă că ne-ar lipsa modalitatea de a evalua corect situația ca fiind periculoasă și de a ne pune în acord cu situația – adică de a lua cea mai bună decizie, dat fiind contextual, adică de a ieși cât mai repede din intersecție. De asemenea, anticiparea pericolelor este un mecanism care ne-a ajutat să supraviețuim ca specie și ne ajută în continuare, atât individual, cât și colectiv. Avem nevoie să anticipăm, să ne dăm seama de dinainte de ceea ce ar putea merge prost sau ar putea fi periculos, pentru a adopta cel mai bun comportament pentru siguranța noastră fizică și psihică. Gândiți-vă că mergeți la două noaptea printr-un cartier periculos din București. S-ar putea să nu se întâmple nimic, dar la fel de bine s-ar putea și să se întâmple ceva periculos. Înțelegerea faptului că există o posibilitate să se întâmple și ceva care să ne pună în pericol, ne face să adoptăm cel mai potrivit comportament pentru acel context – probabil în cazul de față să părăsim cât mai repede cartierul sau să ajungem într-o zonă sigură.
Iată deci că frica și anticiparea pericolelor ne sunt de foarte mare ajutor.
Ce se întâmplă însă în anxietate și în tulburările anxioase este că frica devine excesivă sau disproporționată față de situația reală iar pericolele sau lucrurile / situațiile care produc persoanei o stare de neliniște sunt supraestimate.
Adesea, pentru a ajuta persoanele cu care lucrez să înțeleagă mai ușor felul în care funcționează anxietatea, le ofer următorul exemplu: anxietatea este ca un fel de sistem de alarmă (instalat pe locuință sau pe mașină); scopul lui este să ne protejeze de hoți, adică de pericole. Sistemul în sine este deci bun, problema cu el este că este dereglat. Pornește din senin, când nu există niciun pericol. Iar scopul nostrum în terapie devine să îl reglăm astfel încât să funcționeze corect și să nu ne mai dea erori.
Cauzele anxietății
În cazul anxietății este dificil de găsit o relație simplă cauzală, adică situația x provoacă simptome de anxietate. Ci mai degrabă există o serie de factori care predispun la dezvoltarea și experimentarea anxietății: factori care țin de mediul în care creștem și trăim, factori genetici și factori medicali.
Factori care țin de mediul în care creștem și trăim: situații care pot fi în sine producătoare de stres – locul de muncă, situații legate de școală sau formarea academică și profesională, aspecte legate de felul în care funcționează relațiile sociale și relațiile apropiate (de cuplu, de familie); mediul familial în care persoana crește și care poate fi caracterizat de agresivitate și conflicte și care poate conduce către dezvoltarea unei modalități de reacție de tipul „în alertă”, gata să fie pregătit pentru situații periculoase; trecerea persoanei care a dezvoltat simptome de anxietate prin situații considerate traumatice: accidente, boală, situații de agresiune asupra propriei persoane sau asupra unei persoane apropiate etc;
Factori genetici: studiile arată că persoanele care au în familie membrii care suferă de anxietate, vor avea tendința la rândul lor să dezvolte simptome anxioase sau o tulburare de anxietate;
Factori medicali – anumite afecțiuni fizice pot conduce către dezvoltarea unor simptome anxioase. Stresul cauzat de afectiunea medicala in sine, sau de efectele secundare ale tratamentului medicamentos sau simptomele bolii în sine pot conduce către tulburări anxioase sau către accentuarea simptomelor anxioase deja existente.
Simptomele și manifestările anxietății
Simptomele anxioase se manifestă ca un cumul de gânduri, emoții și reacții ale corpului, toate impregnate de senzația de frică, neliniște și iminența unui pericol.
Întrucât există mai multe tipuri de tulburări anxioase, gândurile au tendința să fie „colorate” de tipul de anxietate pe care o manifestăm. Așa, spre exemplu, în anxietatea socială, gândurile care parazitează și încarcă mintea persoanei țin de neliniștea de a nu se face de râs în public, de a nu se integra într-un grup, de a nu știi cum și ce să comunice cu ceilalți etc.
La nivel afectiv, emoția dominantă în tulburările anxioase este frica, emoție ce domină și își pune amprenta pe întregul comportament al persoanei. Frica, acompaniată de gândurile care o susțin, va dicta felul în care o persoană se va comporta. Spre exemplu, în anxietatea de natură socială, o invitație la o petrecere pentru persoana anxioasă îi va produce o stare de frică și neliniște. Pentru a scăpa de aceste stări care îi produc discomfort, cel mai probabil persoana va evita să dea curs invitației, aducând celorlalți sau aducându-și sieși diferite explicații sau justificări.
Printre cele mai frecvente simptome și manifestări fizice („simptome în corp” cum mai sunt ele denumite în limbajul obișnuit) care apar în anxietate și care atrag și cel mai repede atenția, fiind ușor de conștientizat, sunt următoarele: mâini amorțite, amorțeli în corp, nod în gât, lipsă de aer, tulburări de somn, oboseală, palpitații, respirație grea, urinări dese, tensiune mare, urechi înfundate, gură uscată, țiuit în urechi, vedere încețoșată, amețeală, transpirație, bătăi rapide ale inimii, palpitații, frisoane, hipertensiune, hiperventilație, furnicături, gât încordat, presiune în cap, senzație de căldură în corp etc.
Întrucât stările de anxietate nu au cauze fizice, medicale, ele îi apar persoanei ca stări de rău inexplicabile. Confruntându-se cu simptome fizice cărora însă nu le poate găsi o explicație, persoana care suferă de anxietate poate începe un lung șir de consulturi medicale (cardiologie, neurologie, ORL etc), fără niciun rezultat însă. În cazul cel mai fericit, pacietului, după ce a parcurs un lung șir de analize medicale fără niciun rezultat însă, i se recomandă un consult psihiatric sau psihologic, înțelegându-se natura particulară a problemelor prezentate de pacient.
Care sunt principalele forme ale anxietății? / Tulburările anxioase
Tulburarea anxioasă de separare, Mutismul selectiv, Fobia specifica, Fobia socială, Tulburarea de panică – Atacul de panică, Agorafobia și Anxietatea generalizată – sunt principalele forme și denumiri diagnostice ale tulburărilor anxioase.
Tulburarea anxioasă de separare este reprezentată de „frica și anxietatea excesive, inadecvate pentru stadiul de dezvoltare, privind separarea de persoanele de atașament.” (DSM V)
Mutismul selectiv este definit drept „incapacitatea constantă de a vorbi în situații sociale, în care este de așteptat ca persoana să vorbească, deși în alte situații vorbește.” (DSM V)
Fobia specifică este reprezentată de „frica sau anxietatea marcată, privind un obiect sau o situație particularăd (ca de ex.: de zbor, de înălțime, lift, spații închise, animale, injecții, insecte, vederea sângelui, apă, furtună etc).” (DSM V) Obiectul care provoacă starea de frică și anxietate va fi evitat sau vederea / prezența lui vor fi suportate cu greutate și frică intensă. Cu cât fobia afectează mai mult viața persoanei, cu atât ea va fi considerată mai puternică și mai gravă. Spre exemplu frica de avion poate varia de la o ușoară anxietate a persoanei de-a lungul zborului, până la refuzul total de a călători cu avionul.
Anxietatea socială sau Tulburarea anxioasă socială sau Fobia socială este reprezentată de „frica sau anxietatea excesive privind una sau mai multe situații sociale în care persoana ar putea fi expusă evaluării de către ceilalți.” (DSM V) Exemple de situații în care apare această formă de frică / anxietate: când persoana trebuie să susțină o conversație cu cineva, când trebuie să se întâlnească cu persoane necunoscute, frecventarea unei petreceri, sau când trebuie să participe la un curs, team building, training cu persoane mai mult sau mai puțin cunoscute, ținerea unui discurs, când trebuie să mănânce la masă cu alte persoane și poate apărea temerea că va fi observată și judecată după felul în care mănâncă sau bea etc. Temerea principală a persoanelor care suferă de anxietate socială este că pot fi evaluate, criticate, respinse, umilite de către ceilalți ca urmare a lucrurilor pe care le fac sau le spun.
Tulburarea de panică sau Atacul de panică reprezintă „apariția bruscă a unei frici intense sau a unui discomfort intens, care atinge un punct culminant în decurs de câteva minute” (DSM V), iar în acest interval se pot manifesta unele dintre următoarele stări: palpitații, transpirații, tremor, frisoane, senzația de respirație dificilă sau de sufocare, senzația că persoana se asfixiază, dureri în piept, greață, discomfort gastro – intestinal, senzație de amețeală, de cap gol, senzație de frig sau de căldură, senzație de amorțeală, furnicături, sunete în urechi (tinnitus), dureri de cap, de ceafă,, presiune în cap, în piept, senzația de a nu mai fi în propriul corp sau de desprindere de sine, frica de a nu înnebuni, de a nu-și pierde controlul, de a nu leșina, de a nu muri.
Agorafobia este frica persoanei de a se afla în unele din următoarele situații: utilizarea transportului în comun, prezența în spații deschise (parcări, piețe, poduri etc), prezența în spații închise (magazine, hipermarketuri, cinematografe, teatre etc), statul la rând sau în mulțime, ieșirea singur în afara casei. Teama principală a persoanei care suferă de agorafobie este gândul că ar fi greu să scape din spațiul în care se află sau că ar putea avea simptome anxioase puternice și nu s-ar găsi nimeni să îl ajute.
Tulburarea anxioasă generalizată reprezintă îngrijorarea excesivă prezentă de-a lungul zilei în legătură cu diversele situații de peste zi (legată de performanța la școală sau la serviciu etc). Persoanei îi este greu să-și controleze anxietatea care se manifestă ca: neliniște sau senzația de nerăbdare, oboseală instalată rapid, dificultăți de concentrare sau senzația de golire a minții, nervozitate, mușchi încordați, tulburări de somn (dificultăți la adormire sau somn întrerupt de-a lungul nopții, sau somn agitat, neodihnitor).
Anxietatea se vindecă? Tratamentul pentru anxietate
Tratamentul medicamentos – Dacă anxietatea este atât de intensă încât interferează cu ritmul zilnic obișnuit poate fi necesar să luați în calcul programarea unei evaluări la psihiatru și urmarea unui tratament medicamentos.
Ce poate să însemne anxietate care interferează cu ritmul obișnuit de viață: să nu mai puteți circula cu mijloacele de transport în comun (autobuz, metrou), să nu mai puteți părăsi locuința de teamă că ați putea avea un atac de panică, să nu mai puteți circula pe stradă decât însoțit de o altă persoană, să nu mai puteți să vă faceți cumpărăturile datorită stărilor psihice inconfortabile pe care le simțiți atunci când sunt mai mulți oameni în preajmă sau sunt zgomote mai puternice etc. Dacă vă aflați într-una dintre aceste situații probabil că un tratament medicamentos ar putea fi soluția în prezent pentru dvs. pentru ameliorarea simptomelor. Contrar opiniei colective populare, tratamentul psihiatric nu te transformă într-o legumă și nici nu îți schimbă personalitatea. Ca oricare alt medicament, tratamentul medicamentos psihiatric are și el efecte adverse, care sunt însă depășite de efectele benefice. În mod uzual, persoana căreia îi este prescris tratament medicamentos rămâne sub monitorizarea constantă a psihiatrului, prin vizite lunare sau o dată la două săptămâni, pentru a urmări cum evoluează tratamentul (beneficiile și efectele secundare). Este posibil ca schema de tratament prescrisă inițial să nu aibă efectele scontate; de aceea medicul psihiatru va căuta să găsească cea mai bună schemă de tratament care să se potrivească pacientului. De obicei, efectele pozitive ale tratamentului medicamentos încep să se facă simțite la două săptămâni – o lună după începerea tratamentului. De aceea, dacă nu vedeți efectele benefice după doar câteva zile, este important să știți că acest lucru ține nu de faptul că tratamentul nu funcționează, ci că corpul dvs. are nevoie de timp pentru a se obișnui și a răspunde la tratament.
Psihoterapia ca tratament pentru anxietate – tratamentul medicamentos prescris de psihiatru, de obicei, ajută persoana să iasă din situația de „criză” emoțională. Pe acest fond, psihoterapia devine necesară pentru înțelegerea felului în care funcționează mecanismele anxietății, a felului în care persoana își întreține sau accentuează anxietatea și a felului în care poate găsi moduri mai sănătoase de a o gestioana.
Adesea, dacă persoana se va rezuma doar la tratamentul medicamentos pentru a-și trata anxietatea, fără a înțelege mecanismele după care funcționează stările lui anxioase, există riscul ca stările de discomfort să se reîntoarcă atunci când persoana se va confrunta din nou cu situații provocatoare, stresante sau dificile pentru ea. Deși psihoterapia presupune investiție de timp și de bani, este o investiție pe termen lung cu efecte benefice pe termen lung. Odată ce ați înțeles ce anume vă cauzează anxietatea, cum o întrețineți, care sunt mecanimele după care funcționează, ce o declanșează, cum vă înrăutățiți sau să ușurați situația și cum îi puteți face față, este puțin probabil să mai experimentați pe temen lung aceleași stări care v-au dat bătăi de cap, la aceeași intensitate. Pentru ca psihoterapia să funcționeze este necesar să fiți cu adevărat motivat și să vă asumați parcurgerea unui număr de ședințe care se pot întinde pe o durată mai scurtă sau mai lungă de timp (de la o lună – două până la câteva luni). Nu vă așteptați să se întâmple minuni după o ședință – două pentru că nu se va întâmpla acest lucru. De obicei, în orice demers terapeutic, primele ședințe vor fi alocate evaluării situației, ceea ce înseamnă că psihologul / psihoterapeutul vă va cere să îi povestiți, oferiți informații despre viața dvs. și poate vă va aplica o serie de teste pentru a identifica mai precis problema dvs. și intensitatea simptomelor. Vă recomand să nu vă irosiți timpul și banii dacă nu sunteți convinși că este momentul potrivit pentru o intervenție terapeutică, sau dacă nu aveți timpul și disponibilitatea necesare pentru a veni la ședințe și a face echipă împreună cu terapeutul pentru a ajunge la schimbările în viața dvs. pe care vi le doriți.
PSIHOLOG PATRICIA ARAMĂ 