De ce abandonează clienții terapia?

sedinta-psihoterapie.jpg

De ce părăsesc clienții prematur terapia? Prematur, adică mult prea devreme și înainte de a obține rezultate sau de a încheia procesul terapeutic pe un anumit obiectiv.

O meta – analiză desfășurată în 2012 asupra a 669 studii privind abandonul în terapie arată că unul din cinci clienți va abandona terapia; cei mai înclinați să părăsească terapia înainte de termen sunt clienții cu vârste în jur de 20 de ani, clienții cu tulburări de personalitate (tulburarea de personalitate paranoidă, schizoidă, disocială, emoțional – instabilă, histrionică, anancastică, anxioasă, dependentă) sau cei cu tulburări ale instinctului alimentar (anorexie, bulimie).

În cadrul primei ședințe de terapie, a primei întâlniri, am această regulă de aur de la care nu fac rabat de a-i întreba pe clienți / pacienți dacă au mai fost în terapie, pentru ce motive, pentru cât timp / câte ședințe și cum au decurs lucrurile pentru ei de-a lungul terapiei – dacă au simțit îmbunătățiri sau nu, ce schimbări se așteptau că se vor petrece și ce s-a întâmplat de fapt etc. Sunt întrebări pe care le adresez de fiecare dată pentru că îmi oferă numeroase informații de care mă voi folosi în continuarea ședințelor și pentru crearea alianței / relației cu persoana din fața mea.

M-am gândit la acest subiect – abandonul prematur al terapiei – ducându-mă cu gândul la două situații recente. Primul caz al unui pacient în vârstă de 63 de ani cu o tulburare depresivă recurentă veche de peste 20 de ani. La prima întâlnire mi-a povestit că a mai fost la trei psihologi până la momentul actual, la fiecare nu a mers mai mult de cinci ședințe și a abandonat: în cazul unuia dintre cei trei terapeuți pentru că era primul lui caz și a simțit că terapeutul nu este competent, cu cel de-a doilea psiholog a abandonat pentru că deși aveau o bună conexiune, acesta i-a comunicat că trebuie să facă terapie de-a lungul unui an pentru a simți îmbunătățiri, iar clientul a simțit că nu poate susține financiar un asemenea demers și a abandonat, iar cu cel de-al treilea terapeut pur și simplu nu s-au potrivit. Cel de-a doilea caz – o tânără în vârstă de 25 de ani cu o anume anxietate difuză, permenentă și supărătoare, a vizitat numeroși psihiatri și psihologi, la care a încetat să se mai ducă după maximum trei ședințe pentru că nu simțea nicio îmbunătățire, nici în ceea ce privește tratamentul medicamentos, nici în ceea ce privește psihoterapia.

Pornind de la aceste cazuri (doar două exemple, dintre multe alte situații), m-am gândit la motivele pentru care pacienții / clienții părăsesc prematur terapia, fie anunțând, fie pur și simplu dispărând fără a mai da niciun semn.

Din experiența personală și aruncându-mi un ochi peste studiile existente (o carte în acest sens – „Premature termination in Psychotherapy Strategies for engaging clients and improving outcomes”, autori Joshua K. Swift și Roger P. Greenberg), sunt câteva situații, notabile de enumerat, in care clienții abandonează terapia înainte „de termen”:

Așteptări nerealiste sau distorsionate de la terapie, de la ce presupune terapia sau care este rolul terapeutului

Nu cred că în prezent la nivel de cunoaștere socială, oamenii știu foarte clar ce presupune un demers terapeutic și care este rolul nostru ca terapeuți, care sunt posibilitățile și limitele noastre. Iar acest lucru nu este de pus pe umerii clienților. Rolul nostru ca terapeuți este să aducem lămuriri corecte despre ce înseamnă psihoterapia și care este rolul nostru.

Cel mai adesea oamenii vin cu așteptarea ca terapeutul să le spună ce să facă, ei să pună în practică, iar problema să fie rezolvată în câteva ședințe. Ca și la medic, mare parte din oameni apelează la psihoterapie atunci când le este mai greu, când se află într-o criză. Presiunea și așteptarea să se rezolve problema mai repede sunt cu atât mai mari pentru că pare foarte deranjantă și aparent greu de tolerat. Dacă avem răbdare să ascultăm așteptările clienților, iar apoi să nu le dăm speranța false, ci să le oferim o perspectivă realistă asupra psihoterapiei, mulți clienți se demotivează rapid. Aflând că nu le vom spune ce să facă și că demersul nu va implica doar 2 – 3 ședințe, mulți clienți încetează să mai vină.

Terapia implică timp, motivație și bani. Timp – pentru că efectele bune ale terapiei încep să se vadă adesea după câteva luni. Un lucru pe care îl spun adesea clienților: nu este realist să vă închipuiți că pentru o dificultate pe care o aveți de câțiva ani buni, o puteți rezolva în două – trei ședințe. Terapia implică motivație – dacă nu sunt convins că vreau să fac asta, că îmi asum să vin o dată pe săptămână, sau o dată la două săptămâni, dacă nu sunt convins că este momentul potrivit pentru terapie, că vreau cu adevărat să muncesc și să fac schimbări în propria viață, că nu voi aștepta de la celălalt să schimbe lucrurile într-o oră, ci eu voi depune eforturi constante în afara timpului de terapie să schimb lucrurile care mă supără, dacă nu am speranța că, primind ajutor și sprijin, lucrurile vor fi mai bune pentru mine, atunci cred că cea mai corectă atitudine este să nu vă aruncați într-un demers terapeutic la momentul dat.

Costul terapiei este prea ridicat, investiția pe termen lung este prea mare

Într-adevăr, terapia nu este ieftină. Din păcate în România serviciile psihologice sunt doar în anumite situații acoperite de stat. Puteți beneficia de servicii decontate spre exemplu într-o clinică privată sau spital, acolo unde psihologul lucrează în colaborare cu un psihiatru, iar instituția are contractare cu Casa de Asigurări de Sănătate; dar adesea ședința durează doar 20 sau 30 de minute ceea ce este mult prea puțin pentru un demers psihoterapeutic. Mai degrabă intervenția este una de susținere pe problemele de suprafață din prezent și nu ne putem aștepta ca aceasta să fie de profunzime și să țintească schimbări de profunzime și pe termen lung.

Așa încât, dată fiind situația din România, dacă urmăresc totuși ca schimbările să fie reale, de profunzime și pe termen lung, recomandarea pentru clienți este să meargă în privat, fie spre o clinică care oferă ședințe de o oră, fie spre cabinetele de psihologie private. Tarifele pe ședință pot varia foarte mult, atât în jos, cât și în sus. Tarifele multor psihoterapeuți pot fi găsite printr-o simplă căutare pe internet sau pur și simplu contactând direct terapeutul.

Dacă clientul are motivația și decizia necesare de a începe terapia, dar partea financiară este o problemă, acesta poate căuta un terapeut potrivit (și) ca tarif pe ședință. Sau o altă variantă ar fi să discute despre acest lucru în terapie. În cazul multor terapeuți prețul unei ședințe nu este fix, iar acest lucru poate fi discutat și negociat. De asemenea, să ne imaginăm că terapia a început de câteva ședințe bune, lucrurile merg bine, însă pe parcurs apar probleme financiare care fac dificilă pentru client participarea în continuare la terapie. Este important ca aceste lucruri să fie discutate în terapie și să se găsească o soluție bună pe moment.

Dar dincolo de prețul propriu – zis al terapiei, cred că esențială este motivația de a veni, precum și recunoașterea beneficiilor reale. Ca și în cazul multor altor situații din viață, cu care persoana se poate confrunta, cred că dacă este motivată cu adevărat va găsi o cale și în ceea ce privește investiția de bani în terapie. Dacă însă nu este motivată și nu crede cu adevărat că îi va servi la ceva terapia, costul terapiei va avea întâietate în luarea deciziei. O explicație pe care unele persoane care abandonează terapia și-o dau ține de costul ridicat. Dar în spatele acestei explicații putem subînțelege mesajul că persoana nu vede care este rostul pentru care să dea atâția bani. Prin urmare revenim la același aspect al motivației reale și perceperii beneficiilor reale.

Nepotrivirea dintre terapeut și client

Pe acest subiect este mult de discutat, dar într-o variantă scurtată este posibil să nu se creeze acel sentiment plăcut, de încredere între terapeut și client. Dată fiind nepotrivirea, clientul va avea tendința clară de a părăsi terapia prematur. Dacă acest lucru se întâmplă, este ok. Este contraproductiv să ne gândim că o persoană va putea face schimbări bune în viața ei, dacă nu se simte în siguranță în prezența terapeutului ori dacă nu îl creditează că o poate ajuta cu adevărat. În aceste situații, cea mai adecvată modalitate este ca clientul să discute deschis cu terapeutul său și să îi comunice ceea ce simte. O variantă posibilă este ca terapia să se încheie, iar o alta este ca terapeutul împreună cu clientul să reflecteze asupra a ceea ce acesta din urmă simte și să încerce împreună să lucreze cu aceste sentimente ale clientului.

Senzația prematură de „mai bine”

Folosesc cu clienții cu care lucrez următoarea analogie: dacă după trei zile de antibiotic te vei simți mai bine și vei abandona să îl mai iei, infecția poate recidiva și, mai rău, poate deveni rezistentă la antibiotic.

O parte dintre clienți abandonează prematur pentru că încep să se simtă mai bine și senzația este că „au rezolvat problema”. Nu discută cu terapeutul acest aspect, ori dacă îl discută, îl discută doar pentru a-l anunța că întrerupe sau „vrea să ia o pauză” (care este uneori, un mod voalat de a spune că nu mai dorește să vină). Cred că întreruperea prematură a terapiei ca urmare a senzației de „mai bine” se leagă destul de strâns de perceperea distorsionată a modului de funcționare a terapiei. În terapie nu se întâmplă minuni, chiar dacă unii clienți au tendința să idealizeze terapeutul și să creadă că face minuni. De asemenea, în terapie poate exista un efect păcălitor de „mai bine”. Să zicem că clientul vine plin de speranță la terapeut. Terapeutul la rândul lui este empatic, susținător și încurajator. Clientul se va simți înțeles și cu un plus de optimism și speranță de mai bine pe moment. Boom – ul de optimism poate dura câteva zile, săptămâni și, desigur, poate fi întreținut de ședințele săptămânale. Sub acest efect inițial al terapiei, clientul poate considera că și-a rezolvat problemele sau că acum are energia necesară să le rezolve sau că nu mai este atât de afectat de ele. Uneori, chiar acesta poate fi cazul. În alte dăți însă, multe dintre ele, după ce clientul a întrerupt preamatur terapia, efectul de optimism se disipează, iar persoana revine la vechile obiceiuri și probleme.

Clientul nu vine din proprie inițiativă

Situații cu care m-am întâlnit în cabinet: clientul a venit pentru că partenerul de viață amenință să îl părăsească dacă nu va face terapie pentru a-și rezolva problemele, sau clientul a venit pentru că a fost încurajat de prieteni, dar nu este cu adevărat convins, sau a venit la recomandarea medicului de familie / psihiatrului, dar nu știe prea clar ce înseamnă psihoterapia ori dacă îi va folosi la ceva. În aceste situații este lesne de înțeles de ce clientul va pleca din terapie după doar câteva ședințe. Dacă motivația de a veni nu îi aparține, ori dacă, venit la recomandarea / amenințarea altor persoane, nu își va crea o motivație personală, terapia nu are unde să ducă. Va fi o investiție inutilă de bani și timp, pentru client și de efort și implicare pentru terapeut.

Ca terapeuți cred că este important să știm de dinainte ce îi face pe clienți să abandoneze terapia sau să explorăm împreună cu clienții aceste aspecte. Iar în calitate de clienți cred că este de asemenea important să înțelegeți cum anume funcționează terapia, care este rolul terapeutului, care sunt posibilitățile, dar și limitările lui, precum și să vă înțelegeți mai clar și mai sincer motivele pentru care ați dori să incepeti ori sa renunțați la terapie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s