Abuzul psihologic – formă de maltratare a copilului

Abuzul psihologic asupra copilului se înscrie alături de abuzul fizic, sexual și neglijarea, în categoria formelor de maltratare a copilului. Dacă în cazul abuzului fizic și sexual, semnele sau indiciile sunt adesea vizibile și mai ușor de identificat, în cazul abuzului psihologic sau emoțional, identificarea corectă a acestuia reprezintă un demers psihologic complex.

Deși nu lasă urme fizice, impactul abuzului psihologic asupra dezvoltării psihologice și sociale a copilului este profund și persistent. De aceea, conceptualizarea și identificarea corecte a acestuia pot fi esențiale pentru, pe de o parte, investigarea juridică a situațiilor de abuz și adoptarea hotărârilor corecte de către instanțele de judecată, cât și, de pe cealaltă parte, pentru prevenirea și protejarea copiilor în fața abuzurilor de acest tip.

În acest articol, propun o reflecție teoretică și aplicată asupra conceptualizării abuzului psihologic, trecând în revistă principalele modele explicative. Este esențial ca noi, ca specialiști, să dezvoltăm un cadru comun de înțelegere pentru a recunoaște și combate acest tip de abuz încă subdiagnosticat.

Definirea abuzului psihologic sau emoțional asupra copilului

Legislația actuală ne ajută să conceptualizăm parțial „abuzul psihologic asupra copilului”. Astfel Legea 272 / 2004 actualizată 2024 definește întrucâtva acest concept: „Cap. VI: Protecția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a oricărei forme de violenta. Art. 89. (1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, precum și a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se afla: familie, instituții de învățământ, medicale, de protecție, medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media, locuri de munca, medii sportive, comunitate etc. (…) Cap. VI. Secțiunea 3: Protecția copilului împotriva abuzului sau neglijenței. Art. 94 (1) Prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, și se clasifica drept abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic”.

Acolo însă unde legislația nu oferă suficiente informații pentru înțelegerea concretă a modului în care este exercitat abuzul psihologic asupra copilului, ne putem folosi de informațiile din literatura de specialitate. Printre cele mai cunoscute teorii și autori sunt: Modelul lui D. Glaser – teoretizează cinci forme în care se poate manifesta abuzul psihologic, Tipologia lui Hart & Brassard, Tipologia lui Garbarino și colegii, Sistemul de clasificare al lui Brassard & Donovan etc.

Modelul lui Glaser al formelor abuzului psihologic asupra copilului

Glaser (în „Emotional abuse and neglect (psychological maltreatment): A conceptual framework.” Child Abuse & Neglect, 26(6-7), 697–714) teoretizează cinci forme în care se poate manifesta abuzul psihologic: a) Disponibilitate emoțională scăzută, lipsa de răspuns emoțional față de copil și neglijare; b) Atribuiri negative și / sau eronate; c) Interacțiuni neadecvate sau inconsistente raportat la nivelul de dezvoltare al copilului; d) Nerecunoașterea individualității și a limitelor / granițelor psihologice ale copilului; e) Eșec în promovarea adaptării sociale a copilului. 

Pentru o înțelegere practică a fiecărei forme de manifestare a abuzului psihologic așa cum a fost acesta teoretizat de către Glaser, voi oferi câteva exemple.

Disponibilitatea emoțională scăzută, lipsa de răspuns emoțional față de copil și neglijare

Spre exemplu părintele poate satisface nevoile de îngrijire fizică a copilului (îl hrănește, îl spală, îl culcă etc), însă nu manifestă contact emoțional cu copilul, nu comunică cu acesta, nu consolează copilul atunci când acestuia îi este teamă spre exemplu. Este nevoie ca comportamentul părintelui să nu fie unul izolat, ci să se manifeste în mod repetitiv, cu o frecvență mare și să caracterizeze părintele ca stil de creștere și îngrijire a copilului.

Atribuirile negative și / sau eronate

Spre exemplu părintele sau persoana de îngrijire a copilului atribuie greșit intenții rele sau trăsături negative copilului sau prin extensie face atribuiri negative / eronate cu privire la persoane semnificative pentru copil. Părintele poate jigni copilul, făcând referire în mod repetitive, cu frecvență ridicată, în mod intens la comportamente manifestate de copil sau la anumite caracterisitici ale acestuia (spre exemplu, inteligența), părintele atribuind vina exclusiv pe umerii copilului. De asemenea, părintele care abuzează poate critica sau discredita personae față de care copilul prezintă atașament. Am putea da drept exemplu situația părinților în divorț, copilul prezintă atașament față de ambii părinți, iar unul dintre părinți discreditează și critică celăllat părinte de față cu copilul sau în discuțiile directe cu copilul.

Interacțiunile neadecvate sau inconsistente raportat la nivelul de dezvoltare al copilului

Spre exemplu, un părinte poate povesti copilului despre comportamentele celuilalt părinte, ca și cum discută cu o prietenă, discuții care sunt profund neadecvate a fi auzite de un copil.

Nerecunoașterea individualității și a limitelor / granițelor psihologice ale copilului

Spre exemplu părintele poate cere copilului să mănânce doar ceea ce mânâncă părintele sau să țină un anumit regim, poate impune copilului să participe la anumite activități în afara casei sau în interiorul casei (să se roage, să țină post, să respecte cu strictețe niște obiceiuri religioase spre exemplu).

Eșecul în promovarea adaptării sociale a copilului

Părintele sau persoana de îngrijire a copilului îl poate izola pe acesta de interacțiunile sociale, îi poate interzice să se vadă cu prieteni, copii de aceeași vâstă sau personae la care copilul ține, îi poate interzice să participe la activități sociale alături de alți co – vârstnici.

În loc de încheiere

Deși legislația poate lăsa loc de interpretare în cee ace privește definirea și identificarea abuzului psihologic asupra copilului, literature de specialitate prin modele și teorii, ne permite apropierea într-o formă concretă de modul de manifestare și exercitate a abuzului psihologic sau emoțional asupra minorilor.

Articol scris de: Patricia Aramă, psiholog clinician, expert psiholog, specializată în evaluarea și expertiza psihologică judiciară a copiilor